Un bărbat ar fi răpit o fetiţă de 9 ani în drumul spre şcoală pentru a o batjocori şi ucide, totul într-un gest extrem de răzbunare faţă de fosta iubită, mama copilei.

Pavel Surkov, în vârstă de 35 de ani, este acuzat că a răpit-o pe micuţa Valeria Pazukhina şi a dus-o într-un loc pustiu, unde a abuzat-o sexual şi a sugrumat-o până copila şi-a dat ultima suflare.

Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit la 600 de metri de casa ei, în satul Neklyudovo, în regiunea rusă Nizhny Novgorod. Potrivit datelor din anchetă, Surkov a luat fetiţa de pe stradă, în timp ce se îndrepta spre şcoală şi a dus-o în pădure promițând că o „să-i arate ceva interesant”. Valeria îl cunoștea pe Surkov ca fiind fostul iubit al mamei sale, aşa că a acceptat să meargă cu el fără să bănuiască nimic greșit.

Camerele de supraveghere din zonă au surprins ultimele momente din viaţa ei, fiind văzută mergând alături de bărbat, cel identificat ulterior de rude ca fiind Surkov. Câteva minute mai târziu, au intrat în pădure, ajungând într-o zonă de şantier abandonată unde Surkov a sărit asupra fetiţei fără apărare.

Rudele Valeriei au alertat poliţia când au sesizat că aceasta nu s-a întors de la şcoală, trecând ore bune de când ar fi trebuit să îşi facă apariţia. Ofițerii au aflat unde a fost văzut ultima dată și au început să cerceteze împrejurimile împreună cu sute de voluntari.

Corpul Valeriei a fost găsit la câteva ore după dispariția sa, având „semne vizibile de omor prin violenţă”, au spus polițiștii. Examinările au arătat că a fost violată înainte de a fi sugrumat până la moarte.

A doua zi, Surkov a fost prins şi reținut la primele ore ale dimineţii, în timp ce încerca să părăsească satul pentru a se ascunde în orașul vecin Bor. Mai mulţi localnici l-au recunoscut şi au sărit asupra lui în timp ce au chemat poliţia.

„Stătea pe o bancă și aștepta un autobuz. Pantalonii și pantofii lui erau pătați de noroi. Mâinile îi erau umflate. Încerca să şi le ascundă” a povestit o femeie care se afla la faţa locului.

O altă femeie a fost omorâtă de el, în aceeaşi zi, cu un ciocan

Polițiştii au descoperit că Surkov a ucis cu săbăticie şi o altă femeie, Snezhanna Fomenko, în vârstă de 46 de ani, cu puțin timp înainte de a o ataca Valeria. El a mărturisit că ambele crime au fost din vina alcoolului, potrivit anchetatorilor.

Bărbatul ar fi recurs la gestul extrem pentru a se răzbuna pe mama ei de 30 de ani, Yulia Pazukhina, pentru că l-a părăsit. Yulia se despărţise de el în urmă cu două luni, după un episod de violență domestică, au spus rudele.

Suspectul este acuzat de dublă crimă, inclusiv de abuz sexual asupra unui minor şi rele tratamente aplicate minorului.

paranteze.md