Al treia lockdown, cauzat de creşterea cazurilor de COVID, a intrat în vigoare în Franța în ajunul Paştelui catolic.

Toate școlile și magazinele neesențiale s-au închis pentru patru săptămâni, iar circulaţia este interzisă în intervalul 19.00-6.00, transmite BBC.

Pe lângă restricțiile care au intrat în vigoare sâmbătă, de marți încolo, oamenii vor avea nevoie și de un motiv întemeiat pentru a călători la mai mult de 10 kilometri de casele lor.

Noua carantină vine pe fondul creşterii numărului de cazuri grave de COVID. Franța înregistrează aproximativ 5.000 de pacienți COVID în secţiile ATI, după ce, vineri, au ajuns la Terapie Intensivă 145 de pacienţi în stare gravă.

De asemenea, vineri, Franţa a raportat 46.677 de cazuri noi și 304 decese. Președintele Emmanuel Macron a promis mai multe paturi de spital pentru pacienții COVID. Macron spera să țină sub control cazurile de coronavirus din Franța fără a fi nevoie să impună un alt blocaj.

www.libertatea.ro