Comisia Națională pentru Situații Excepționale a decis interzicerea aflării persoanelor în parcuri, zone de agrement, terenuri de joacă sau păduri, în contextul în care în țară a fost instituită stare de urgență.

Anunțul a fost făcut de către premierul interimar Aureliu Ciocoi.

Totodată, toate persoanele care se vor afla în afara domiciliului vor fi obligate să poarte acte de identitate.

Comisia a mai decis posibilitatea suspendării activității, pe perioada stării de urgență, a unităților economice care încalcă regulamentele sanitare, măsurile de sănătate publică și a căror activitate pune în pericol sănătatea publică.

„Ne dorim ca acțiunile care urmează a fi implimentate să ducă la diminuarea efectelor negative ale pandemiei”, a menționat Ciocoi.

publika.md