Nunțile, cumetriile, zilele de naștere și orice tip de petrecere sunt interzise începând de mâine, 20 martie, în Republica Moldova.

A fost modificat și graficul de lucru al centrelor comerciale, dar și a piețelor în legătura cu situația epidemiologică din țară.

Piețele vor activa până la ora 15.00, iar centrele comerciale vor fi deschise până la ora 18.00. De asemenea și programul restaurantelor a fost modificat până la ora 20.00.

„Toate raioanele din Republica Moldova sunt sub cod roșu. Cea mai gravă situație se atestă în Chișinău. Situația este gravă și la Anenii-Noi, Ialoveni, Strășeni, Briceni, dar și în alte raioane. Crește numărul pacienților intubați. Prin urmare, după îndelungate dezbateri, Comisia a ajuns la concluzia de a modifica programul de lucru a centrelor comerciale, piețelor, lucru care va permite degajarea fluxului de persoane în țară. De asemenea, restaurantele își vor încheia programul la ora 20.00.

Organizarea procesului educațional a provocat cea mai mare dezbatere în timpul ședinței.

Prin urmare, s-a decis delegarea administrației publice locale, împreună cu administrațiile școlilor, grădinițelor cum se va proceda în funcție de situația epidemiologică locală. Totuși, există localități unde situația epidemiologică nu este chiar atât de gravă.

Prin urmare va rămâne la discreția directorilor instituțiilor de învățământ să decidă de comun acord cu primarii dacă sistează procesul de învățământ sau există condițiile necesare pentru continuarea studiilor cu prezența fizică”, a precizat premierul interimar Aureliu Ciocoi după ședința Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică.

jurnal.md