Un cuplu a fost condamnat ieri, sub acuzarea de tortură și omor de magistrații din Brisbane, Australia.

Părinții Shane David Stokes, în vârstă de 33 de ani, și Nicole Betty Moore, în vârstă de 26 de ani, au avut ieri prima înfățișare în instanța din Brisbane pledând vinovați pentru tortură și omor după ce fiica lor, în vârstă de doi ani, a murit în „chinuri cumplite” cu arsuri de gradul doi timp de câteva zile.

ATENȚIE! CONȚINUT CARE VĂ POATE AFECTA EMOȚIONAL!

Maddilyn-Rose Ava Stokes a fost internată la Spitalul de Copii Queensland din Brisbane în mai 2017, suferind de arsuri semnificative la peste o cincime din corpul ei. A suferit un stop cardiac și a murit la scurt timp.

În timpul ședinței de condamnare, instanța l-a audiat pe Stokes care a susținut că a ținut copilul sub apa fierbinte de la robinetul din cadă din casa lor din Northgate, făcându-i arsuri grave pe picioare, spate, inghinale și fesele fetiței.

Curtea a aflat că Stokes i-a spus soției sale Moore, că un alt copil a provocat rănile copilului mic, iar cuplul nu a chemat o ambulanță până când micuța nu a suferit un stop cardiac cinci zile mai târziu.

Instanța a mai auzit că, prin căutări pe internet în ziua în care a suferit arsurile, perechea a încercat să o trateze singură și polițiștii au găsit bandaje, tampoane de curățat pentru machiaj și hârtie igienică cu sânge pe ele acasă.

Procurorul Sarah Farnden a spus în fața instanței că experții medicali au stabilit că ar fi fost „evident” că fetița avea nevoie de tratament urgent, iar rănile ei s-ar fi înrăutățit în timp: „A țipat și a plâns în momentul în care au fost provocate rănile. Dacă tratamentul medical ar fi fost oferit, șansa ei de supraviețuire ar fi fost de 100%”.

Avocatul apărării Eoin Mac Giolla Ri, care l-a reprezentat pe Stokes, a declarat că părinții au ales să nu sune o ambulanță deoarece rănile ar fi părut probabil „mai puțin grave” atunci când au fost provocate pentru prima dată.

Tata a fost condamnat la 11 ani de închisoare, în timp ce mama a primit o pedeapsă de nouă ani și jumătate de închisoare pentru moartea fiicei lor.

stiridiaspora.ro