Două persoane din R. Moldova și 4 persoane din alte state post-sovietice, bănuite de trafic de ființe umane prin exploatare sexuală în scop comercial, au fost reținute în orașul Marseille din Franța.

Potrivit Procuraturii Generale, schema infracțională a fost posibil a fi deconspirată în rezultatul sesizării organelor de drept de către victima originară din Moldova.

Prin urmare, sub conducerea PCCOCS, s-a stabilit faptul că două femei din Moldova cu vârsta de 30 de ani și-au asumat rolul de racolare a victimelor din Moldova (patru la număr) în Franța. Astfel, una din femei a fost reținută în cadrul operațiunii din Franța, iar a doua în Moldova.

“Rețeaua de traficanți activa prin contribuția primară a organizatorilor, care în virtutea faptului că au fost anterior înrolați în unitatea armatei franceze „Legiunea străină”, aveau reședință în orașul Marseille. Acolo, grupul criminal le obliga pe femeile recrutate să presteze servicii sexuale în apartamentele pe care aceștia le puneau la dispoziție, cu reținerea a 60% din venitul rezultat.

Zilnic, victimele deserveau între 3 și 8 clienți, iar refuzul de prestare a serviciilor sexuale era penalizat cu 1.000 euro. Mai mult decât atât, acestea erau maltratate prin aplicarea electroșocului”, anunță autoritățile din Moldova.

Astfel, în urma unor eforturi depuse, victimele au fost repatriate în Moldova și beneficiază la moment de asistență psihologică.

Conform legislației, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 de ani.