Un echipaj de poliție a fost atacat cu pietre și bâte într-o comună din județul Maramureș. 11 persoane au fost reținute, după ce agenții au cerut ajutorul colegilor de la trupele speciale dar și de la Jandarmerie.

Totul s-a întâmplat ieri, în jurul prânzului, în cartierul Ponorâta din localitatea Coroieni. O tânără în vârstă de 23 de ani a apelat serviciul de urgență 112 pentru a-l reclama pe concubinul acesteia, care i-ar fi luat copilul și ar fi amenințat-o.

Acolo a ajuns un echipaj de poliție, a aplanat conflictul, însă, în momentul în care polițiștii se pregăteau să plece, bărbatul le-a adresat injurii.

Polițiștii au coborât din autospecială pentru a-l prelua și a-l conduce la secția de poliție, moment în care au fost atacați cu pietre și cu bâte de alți localnici. Aceștia aveau vârste cuprinse între 24 și 50 de ani.

La fața locului au intervenit și trupele speciale, pentru a veni în ajutorul polițiștilor. Cercetările continuă.

11 persoane au fost duse la audieri și a fost deschis dosar penal pentru ultraj.

“Singura patrulă de poliție de pe o rază de 70 km, din zona Târgu Lăpuș, Maramureș, a intervenit în această după amiază la un apel 112 în care o mamă reclama că tatăl i-a luat copilul și o amenință.

Se întâmpla în cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, unde legea se face cu parul în mână și unde autoritățile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România, așa cum s-a mai relatat în presă.

După ce polițiștii au intervenit și au reușit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii și amenințări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl rețină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost «sprijinit» de ceilalți localnici care i-au atacat pe colegii noștri cu bolovani și pari și au distrus autospeciala în care se aflau polițiștii.

Până în acest moment a fost identificat și reținut doar un bărbat din cei aproximativ 12 care au participat la atacul violent. Aceștia vor fi cercetați pentru ultraj și distrugere. Din fericire, colegii noștri au scăpat fără vătămări, dar deznodământul putea fi altul dacă nu reușeau să ajungă la mașină”, arată un mesaj publicat pe Facebook de Sindicatul Europol.