Din considerentul că Moldova nu a primit vaccinul anti-COVID, iar medicii din prima linie sunt supuși tot mai mult riscului de a se îmbolnăvi,a ajuns subiect de editorial în cunoscutul ziar din Regatul Unit The Guardian.

Materialul intitulat „Here in Europe’s poorest country we have no vaccine to argue over” (Aici, în cea mai săracă țară din Europa, nu avem niciun vaccin de la care să ne certăm), scris de autoarea Paula Erizanu, începe cu o postare a fostului prezentator TV și muzician, Alecu Mătrăguna, care este stabilit cu traiul în Montreal, Canada și care a fost deja vaccinat împotriva coronavirusului, fapt ce l-a indignat, în coraport cu mama sa, care de mai bine de 30 de ani este medic pediatru și încă nu a primit imunizarea contra COVID-19.

„Sunt fericit să lucrez în prima linie și să văd că sistemul medical canadian funcționează atât de bine, dar sunt trist că am fost vaccinat înaintea mamei mele, care lucrează în sistemul medical din Moldova de 30 de ani”, astfel începe autoarea materialul jurnalistic.

„Majoritatea guvernelor din Europa de Vest au vaccinat deja lucrătorii din prima linie și se îndreaptă spre a doua fază a lansării lor, chiar dacă problemele de producție subminează acum aprovizionarea.

Moldova, cea mai săracă țară din Europa, nu a reușit încă să cumpere vaccinul. Guvernul Republicii Moldova nu se așteaptă să primească primul lot de vaccin înainte de sfârșitul lunii februarie, și chiar și acest calendar este incert și plin de întârzieri birocratice.

Ucraina, Georgia și Armenia se află într-o situație dificilă similară.

Așa arată „eșecul moral catastrofal” asupra distribuției vaccinurilor, conform șefului Organizației Mondiale a Sănătății în Europa, Tedros Adhanom Ghebreyesus”, scrie Paula Erizanu pentru Te Guardian.

Potrivit sursei citate, țările cele mai dezavantajate din punct de vedere economic din Europa se bazează pe Covax, o facilitate pentru națiunile cu venituri mici conduse de OMS ca răspuns la pandemie.

Organizația va garanta vaccinuri gratuite pentru 20% din populația unei țări. În ceea ce privește restul dozelor de care au nevoie, aceste țări caută ajutor de la vecinii mai bogați.

„Acesta nu este modul de a rezolva o pandemie globală. Într-o lume interconectată, nicio țară nu este în siguranță până când fiecare țară nu este în siguranță”, se menționează în articolul jurnalistic.

Continuarea articolului îl puteți găsi aici.