În turul doi al alegerilor prezidențiale, sute și mii de cetățeni moldoveni au stat în rânduri enorme la mai multe secții din afara R. Moldova, pentru a-și exercita dreptul la vot.

Clipurile video în care se vede mobilizarea și gesturile lor de solidaritate au devenit virale. Oamenii s-au încurajat unii pe alții, dar și pe cei de acasă, să meargă la vot.

Unii au stat ore în șir pe ploaie, în frig, echipați cu măști și dezinfectante, alții au făcut mii de kilometri pentru a vota, unii au stat ore la rând lângă o secție pentru ca, după o alertă cu bombă, să aleagă să treacă hotarul spre altă secție, alții au venit cu prăjituri la secția de votare sau au lăsat umbrelele celor rămași în rând. Au cântat, au dansat, au scandat, și-au amintit de casă.

Dincolo de tot ce au reușit să demonstreze alegătorii de peste hotare acum, noi am decis să îi întrebăm ce ar trebui să facă R. Moldova pentru a le îmbunătăți condițiile în care votează, dar și despre ce cred ei că urmează după alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte. 

Silvia Robu, Italia: „Când am ajuns la secție, erau deja câteva zeci de persoane în rând. Foarte repede acele zeci au devenit sute, iar mai apoi mii”

Eu am fost secretară la secția 1/369 din Parma. Pot să vă spun părerile și impresiile mele prin prisma experienței de secretariat, dar și ca simplu cetățean cu drept de vot. Comunitatea moldovenilor din orașul Parma, Italia, este una foarte mare și unită, fapt ce a fost demonstrat în mod cert la aceste alegeri. Din păcate, CEC a permis deschiderea doar a unei secții de votare în Parma, deși cifrele oficiale ne vorbesc că am fi aproape 7 mii de cetățeni moldoveni, fără a lua în considerare persoanele care au, pe lângă cetățenia R. Moldova, și pe cea română și figurează ca cetățeni români. 5 mii de buletine s-au dovedit a fi puține pentru secția din Parma, dat fiind faptul că toate s-au consumat și au mai rămas persoane care n-au reușit să voteze. 

Așa după cum îmi imaginam anterior, lumea a venit cu noaptea-n cap ca să prindă un rând la coadă, iar la ora 6.00, când am ajuns la secție, erau deja câteva zeci de persoane care așteptau în rând. Foarte repede acele zeci au devenit sute, iar mai apoi mii.Oamenii erau dispuși să stea în rând cuminți și plini de speranță, doar ca să-i ajungă rândul să ia un buletin și să voteze. Aceste alegeri au fost mai greu de organizat comparativ cu altele, în special din cauza situației pandemice, dar pot să vă spun cu certitudine că oamenii s-au conformat și au respectat cerințele și recomandările în cazul COVID-19. 

Așteptările alegătorilor din diasporă sunt enorme. Noi toți sperăm ca noul președinte să reducă corupția și sărăcia, astfel creând un nivel mai bun de trai. Noi ne aflăm peste hotare, dar ne iubim țara și ne-am dori ca autoritățile să ne ia în considerare mai mult, atunci când le scriem petiții și-i rugăm să deschidă mai multe secții de votare în afara R. Moldova, în special în zonele unde se află comunități mari de moldoveni.  

Sunt recunoscătoare autorităților din Parma care ne-au pus la dispoziție absolut gratuit sala, cabine de vot și mobilier, dar și poliției locale care a fost prezentă de dimineață până seara și s-a asigurat de păstrarea ordinii și de respectarea normelor epidemiologice. Le mulțumesc tuturor celor care au votat pentru un viitor mai frumos și mai luminos și sperăm să vedem cât mai curând schimbări în bine”.

Cristina Catan, Germania: „Ne-am simțit ca la o mare revoluție, știam că putem schimba ceva acasă cu votul nostru”

Locuiesc de 5 ani la 120 km de Frankfurt și, respectiv, am ales să votăm în turul I și II la Frankfurt. În primul tur, am stat la coadă de la ora 11 până la 17, când am reușit totuși să votăm. Erau doar 2 cabine de vot pentru o mare de oameni, iar procesul decurgea foarte lent. În turul doi, ne-am gândit să ne prezentăm de dimineață la secție, poate reușim să votăm mai repede. La ora 6 am ieșit din casă, la 8 eram deja la coadă, iar la 15.30 încă nu votasem. Era o mare de oameni acolo. 

Apoi a venit alerta cu bombă, iar noi cu prietenii mei ne-am urcat în mașină și „am zburat” 250 de km spre Strasbourg. Nu am ales inițial secția aceasta din cauza restricțiilor la frontieră. Dar am vrut neapărat să votăm, așa că ne-am gândit că vom explica Poliției cum stau lucrurile și poate ne lasă, am zis să riscăm. Și bine am făcut, ne-au lăsat să trecem fără probleme. La ora 19, am reușit să votăm la Strasbourg. A fost oribilă așteptarea, frustrarea, neputința, dar energia oamenilor care stăteau la coadă era fantastică. Pentru a evita astfel de situații, consider ca ar trebui organizate alegeri timp de mai multe zile (la fel cum a fost la alegerile din România) sau vot electronic. 

Noua președintă e luminița de la capătul tunelului. E speranța că va fi mai bine acasă, că voi putea reveni, că va scoate țara din umbră, că va aduce fonduri, că ne va reprezenta cu demnitate în lume, că ne va reuni. Acest președinte mă reprezintă. Cred că apoi ar trebui să ceară organizarea alegerilor anticipate şi astfel să obțină majoritatea de care are nevoie pentru a începe reformele și pentru a crea instituții de stat puternice. Moldovenii, dar mai ales diaspora, au demonstrat că sunt o forță, iar dacă va fi nevoie, vor arăta asta din nou. Ne-am simțit ca la o mare revoluție, știam că putem schimba ceva acasă cu votul nostru”.

Iurie Cojocaru, Marea Britanie: „Vom înainta mai multe demersuri pentru ca la următoarele alegeri să avem condiții mai bune de vot”

Pentru mine, nu a fost dificil să votez. Am fost membru al biroului electoral nr. 394 din Londra și am votat printre primii. Dar, din păcate, pentru mulți conaționali situația a fost alta. La secțiile din Londra, lumea stătea la coadă încă de la ora 6:00 dimineața, chiar dacă afară ploua de-a binelea. Timpul de așteptare în Londra a fost, în medie, de 4 ore.  Timpul de așteptare, raportat la numărul de buletine și secții de votare, vorbește de la sine despre faptul că condițiile create de CEC pentru mulți cetățeni ce se află temporar sau permanent în Marea Britanie sunt ridicole. Suntem nemulțumiți și vom înainta mai multe demersuri pentru ca la următoarele alegeri să avem condiții mai bune de vot.

În spațiul public vorbim de metode alternative de vot, cum ar fi votul electronic și cel prin corespondență. Ideea nu este rea, dar trebuie să fim realiști. R. Moldova, după părerea mea, are cale lungă până va implementa votul electronic. Totuși, putem prelua bunele practici din Marea Britanie și România referitoare la votul prin corespondență. În ultimii ani personal am folosit această metodă de vot atât la alegerile din România, cât și la cele din Marea Britanie. Procesul este organizat bine și accesibil pentru toți, iar votând prin corespondență, eviți practic deplasările de sute de km, statul la coadă în ploaie și frig. Desigur, cel mai important este că toți pot să voteze. Dar până vom vedea acest vis împlinit și în R. Moldova, cred că CEC-ul ar trebui să ne ofere mai multe secții de votare – măcar 6 la Londra, și mai multe buletine de vot – cel puțin 8 mii, iar paralel să se gândească și la îmbunătățirea legislației electorale.

Sper ca noul președinte să se țină de cuvânt și să facă tot ce a promis alegătorilor. Sper să fie un președinte onest, corect, iubitor și sârguitor pentru țară și cetățeni. Sper că aceste calități să apropie în jurul său oameni de același calibru. Ușor-ușor, R. Moldova poate și trebuie să aibă parte de politicieni curați și demni, care nu se vând în stânga și dreapta. Sper că, poate peste câteva luni sau ani, schimbările de la președinție se vor răsfrânge și în parlament. Noi, cei din diaspora, trebuie să fim la fel de uniți și la fel de prezenți la vot și la alegerile parlamentare ca să ne mândrim cu cei care ne reprezintă. Noi avem nevoie neapărat de alegeri anticipate, pentru că actualul legislativ nu ne reprezintă, acolo e plin de corupți și traseiști politici care se țin cu dinții de putere și pot reprezenta orice pe lumea asta, numai nu acest popor”.

Olesea Gadirca, Danemarca: „Să ne mobilizăm din nou la alegerile parlamentare, pentru a alege profesioniști și nu doar „încălzitori de scaune”

Pentru Danemarca a fost o noutate și a fost pentru prima data în istorie când a fost deschisă o secție de vot la insistenta noastră, a diasporei de aici, precum si prin intermediul Asociației Moldovenilor în Danemarca Radacini-Rødder. Eu am fost președintele BSV Copenhaga, de aceea pot avea o părere obiectivă asupra faptului cum au decurs alegerile în Copenhaga. 

Sincer, cred că am avut parte de o echipă extraordinară, am reușit să negociem cu autoritățile daneze și am primit o locație bună, o sală mare în incinta Universității din Aalborg, cu sediul la Copenhaga. Am fost un pic stresați că exact cu 5 zile înainte de turul II al alegerilor 7 comune (regiuni) din Nordul Iutlandei au fost închise total (carantină generală), după ce au fost depistate anumite mutații ale virusului la nurci. De aceea, am fost cu degetul pe pulsul autorităților daneze, ca să încercăm să negociem permisiunea de a călători la Copenhaga pentru cetățenii noștri ce își doreau exercitarea dreptului de vot. Anume pentru că democrația are o valoare imensă în Danemarca, autoritățile au fost foarte deschise să ne ofere asistența necesară. Astfel, orice moldovean care a dorit să își exprime dreptul de vot, a putut sa o facă.

Ce ar trebui să se îmbunătățească în diasporă în procesul de vot la următoarele alegeri? Am să încerc să răspund doar în numele diasporei din Regatul Danemarcei. Pentru fiecare alegător ce a venit la secția de vot din Copenhaga de pe insula Fyn și peninsula Iutlanda asta au însemnat costuri de peste 100 euro doar pentru trecerea faimosului pod Storebælt. Pentru alegerile parlamentare ar fi echitabil și frumos ca sa fie deschise două secții de vot: una în Copenhaga și una pe Iutlanda. Cu siguranță, acest lucru ar facilita accesul fiecărui cetățean aflat în Danemarca la secția de votare.

Acum suntem foarte conștienți că Maia Sandu nu are o bagheta magică prin care va schimba peste noapte situația economică și politică din țară. La fel, știm că din punct de vedere constituțional atribuțiile președintelui sunt destul de limitate. Cu toate acestea, așteptările noastre sunt ca să-și crească echipa cu oameni integri și competenți în diferite domenii. Eu cred că fiecare dintre noi am crezut într-o eventuală schimbare, de aceea și ne-am mobilizat într-un număr record la vot. Sunt sigură că vom putea să ne mobilizăm din nou la alegerile parlamentare, pentru a alege un parlament pe care am putea să ne bazăm cu adevărat, oameni profesioniști și nu doar „încălzitori de scaune”.