Ministerul Sănătății întocmește, o dată la 14 zile, lista țărilor care au o intensitate de transmitere a virusului crescută sau o incidență sporită.

Astfel, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova, care intră în vigoare din 23 noiembrie 2020.

Autoritățile anunță care sunt cele 65 de țări pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul țării noastre.

Printre țările din zona roșie sunt: Franța, Ucraina, Danemarca, Ungaria, România, Federația Rusă, Israel, Italia, Belarus, Cehia etc.

Menționăm că, potrivit deciziei CNESP, persoanele care revin în Republica Moldova din țările aflate în zona verde, dar traversează state clasificate ca fiind în zona roșie, vor completa fișa epidemiologică și vor sta 14 zile în regim de autoizolare.

Totodată, precizăm că indicatorul pentru includerea în listă a statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă incidența cazurilor de infecție cu COVID-19 mai mare sau egal cu 50 de cazuri la 100.000 populație;

Mai jos prezentăm lista țărilor din zona roșie valabilă din 12 octombrie: