Frontierele rămân închise! Comisia Naţională Extraordinară pentru Sănătate Publică a decis să menţină suspendarea curselor terestre şi aeriene regulate până în data de 30 iunie. Tot până atunci, le este interzis accesul pe teritoriul ţării noastre străinilor şi apatrizilor, cu unele excepţii.   


Astfel, în ţară vor putea intra în continuare cetăţenii moldoveni repatriați, persoanele care au permis de ședere pe teritoriul ţării noastre, membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, dar şi străinii care sunt rude de gradul întâi cu cetăţenii moldoveni.

Persoanele care vor ajunge în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică şi vor semna declaraţia pe propria răspundere prin care se vor angaja să respecte regimul de autoizolare timp de două săptămâni.

Şoferii, persoanele care deservesc mijloacele de transport şi echipajele aeronavelor şi trenurilor nu sunt obligaţi să respecte regimul de autoizolare, dacă nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie.

Autorităţile admit că ar putea fi redeschide frontierele pentru cursele regulate mai devreme de 30 iunie, dacă situaţia epidemiologică se va îmbunătăţi şi dacă ţările de destinaţie vor permite accesul.