Cu câteva săptămâni în urmă, în plină carantină de COVID-19, primarul orășelului francez Dammarie-les-Lys, i-a scris ministrului de interne al Franței să se implice pentru a reglementa o comunitate de cetățeni moldoveni.

Este vorba de sute de oameni stabiliți de luni de zile, ilegal, pe teritoriul vechii fabrici Eiffage de pe bulevardul Montaigne. Poliția franceză a numărat peste 800 de persoane.

Primarul s-a văzut nevoit să facă și un comunicat oficial pe pagina web a primăriei, după nenumăratele plângeri din partea localnicilor, care susțin că locatarii fabricii nu respectă carantina, ies în grupuri mari la magazine, nu poartă măști, mănuși, ating produsele fără să le procure.

„Responsabilitatea individuală și solidaritatea trebuie să fie două priorități absolute.

Am adresat o scrisoare de alertă ministrului de interne cu privire la nerespectarea carantinei din partea populației moldovenești.

Nu este momentul să dezbatem subiectul prezenței lor în comuna noastră, ci să cerem statului să pună în aplicare măsuri pentru a impune ordinea”, se spune în comunicatul oficial.

Odată cu începerea pandemiei, în mai multe state europene a fost pusă în discuție problema unor comunități de migranți, instalate neautorizat la periferiile unor orașe. În majoritatea cazurilor este vorba de comunități de romi provenind din R. Moldova.

Franța, Germania, Olanda au bătut alarma pe tot parcursul anului 2019, semnalând că membrii acestor comunități solicită în grupuri mari azil, deși nu întrunesc condițiile de refugiat, mai ales că R. Moldova nu se află pe lista statelor de risc, cetățenii cărora ar putea beneficia de azil în UE.