Încă trei persoane au decedat, astăzi, din cauza infecției cu Covid-19. Una dintre victime este din stânga Nistrului. Astfel, bilanțul deceselor a ajuns la 39 în Moldova.

Potrivit Ministerului Sănătății, pe parcursul zilei de astăzi au fost înregistrate două decese. Este vorba despre o femeie de 69 de ani, din raionul Glodeni, care suferea de diabet zaharat și hipertensiune arterială.

În al doilea caz este vorba despre o femeie de 77 de ani, din orașul Sîngerei, care avea insuficiență cardio-respiratorie și edem cerebral.

Un al treilea deces a fost înregistrat în regiunea din stânga Nistrului. Despre acesta anunță televiziunea locală TSV. Este vorba la fel despre o femeie, în vârstă de 72 de ani, din Tiraspol, care a fost transferată din secția Cardiologie a spitalului din oraș. Câteva zile mai devreme, aceasta contactase cu o persoană diagnosticată cu Covid-19. Și această victimă suferea de un șir de boli cronice.

Astăzi, în țară au fost confirmate încă 87 de cazuri de infecție cu Covid-19. Astfel, bilanțul celor contaminați a ajuns la 1.799.

Totodată, 134 de persoane internate cu diagnosticul de Covid-19 au fost vindecate și externate, de la începutul pandemiei.