Medicii care s-au infectat cu Covid-19 ar fi vinovați ei însuși de acest fapt, întrucât nu ar fi respectat modul de utilizare a echipamentul. Cel puțin asta se denotă din declarațiile ministrei Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, făcute astăzi în cadrul unui briefing.

Potrivit acesteia, în rezultatul analizei prezentate de Agenția Națională în Sănătate Publică, s-a constat că există breșe în utilizarea echipamentului. „Mulți medici atrag atenția la modul cum îmbracă acest echipament, dar mai puțin la modul în care se dezbracă”, a declarat Dumbrăveanu.

Potrivit acesteia, Ministerul Sănătății înainte de instalarea Stării de Urgență și după, a organizat 34 de sesiuni de instruire a personalului medical. Dumbrăveanu mai afirmă că la aceste sesiuni au participat un număr foarte mare de medici, asistenți medicali, stomatologi, manageri de instituții, și toți au primit informații despre modul de protecție.

„Faptul că unii medici din spitalele, care nu au avut profil de Covid-19, s-au îmbolnăvit, ține și de protecția individuală, care urma a fi respectată de personalul medical, indiferent dacă sunt sau nu sunt cu profilul de Covid-19”, mai punctează ministra.

Astfel, a fost luată decizia ca de astăzi, specialiștii în domeniul epidemiologic, dar și cu suportul experților OMS, vor veni cu niște instrucțiuni riguroase, dar foarte necesare pentru sistemul medical, sub aspectul de calificare a diferitor nivele de riscuri și în dependență de aceste niveluri, care sunt măsurile de protecție individuală, aplicat de personalul medical. Toți sunt obligați să respecte regulile de precauție.