Poliția din Glodeni cercetează o tânără de 28 de ani, din satul Cuhnești, care ar fi născut în WC-ul din curte acum câteva zile și a mințit medicul de familie că acesta a decedat la naștere, la o maternitate din capitală.

Oamenii legii au fost sesizați astăzi, 9 aprilie 2020, de către medicul de familie, care a declarat că tânăra se afla la evidență medicală perinatală cu sarcină în termen de naștere, a născut și nu se cunoaște soarta fătului.

„Grupa operativă, în componenţă deplină cu ofițerul de urmărire penală și conducerea Inspectoratului de poliție Glodeni, s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit următoarele: tânăra, anul nașterii 1992, purtând sarcină matură, la ora 03:30, data de 06 aprilie 2020, aflându-se la domiciliu, a simțit scurgerea apelor amniotice și a plecat la WC-ul din curte. Ajungând, au început contracțiile, unde și a născut. Tot din spusele ei, fătul era fără suflare și nu dădea semne de viață”, se arată în comunicatul poliției.

Ulterior, aceasta ar fi aruncat pruncul nou-născut în WC-ul din ogradă, iar seara, la data de 07 aprilie, s-a adresat la asistența medicală a OMF Cuhnești, precum că a născut în municipiul Chișinău și la naștere pruncul a decedat. Examinând fața locului, în WC-ul gospodăriei a fost găsit cadavrul unui prunc de gen feminin, bine dezvoltat, cu o greutate de 2,7 – 3 kg, caracteristic unei sarcine mature.

Trupul neînsuflețit a fost remis la examinarea medico-legală, pentru stabilirea cauzei decesului și circumstanțele interesate de către organul de urmărire penală.

Pe cazul dat a fost pornit un proces penal. La moment se întreprind măsuri pentru stabilirea şi identificarea tuturor circumstanțelor, pe marginea cazului.