Vasile Mihailov, consilier municipal şi raional Cahul, Preşedintele Organizației Teritoriale Cahul a PSRM, s-a stins din viaţă, la un spital din Chişinău.

Informaţia a fost confirmată pentru Ziua de azi de către colegii din consiliul municipal şi raional.

Amintim că Vasile Mihailov a fost diagnosticat pozitiv pentru COVID-19 la sfârșitul lunii martie. Avea 71 de ani.

Potrivit surselor Deschide.MD, acesta ar fi contactat cu președintele raionului Marcel Cenușă, testat pozitiv cu o săptămână mai devreme.

De precizat că la data de 7 aprilie în raionul Cahul au fost diagnosticate 34 de persoane, iar 4 cazuri – recuperate.